Dimensiuni

Simt că mor

Că nu-s de-ajuns

Nu pot să zbor

Mor în apus

Cad încet

Simt că mă-nec

Între nori pufoși

Cu îngeri întorși

Din misiunea lor

Am promis să cobor

Însă mi-e neclar

Unde trebuie să car

Infimele gunoaie

Picioarele mi se-nmoaie

Sudul e acum nord

Eu, rătăcita pe-un fiord

De carte, alerg printre foi

Cuvântul, c-un zâmbet vioi

Îmi aruncă idei

Călare pe zmei

Eu să-i răpun

Și-apoi să nu spun

Ce lupte se-ascund

La mine în gând

Salvamar

Să vrei să iubești

Fără să te-ndrăgești

E ca marea fără sare

Uitată, stearpă și doare

Cum te scufunzi încet

Degeaba eliberezi un urlet

//

Sirenele te țintuiesc

Ele-ți zic că-ți vor iubirea

Însă știu că mă-amăgesc

Căci nu mi-au întâlnit privirea

Ceas

Basme, fabule, povești

În trei timpi, ai dat să crești

Ești minuscul și am vești

Copil în veci tu nu mai ești

Cum te jucai atunci la scară

Cum băteai mingea odinioară

Așa lumea a-nceput să moară

Și inima tot vrea să doară

Orice mesaj e codat

Fiecare efort barat

Tic, tac, tic, tac

Timpul trece neîncetat

Coteț

Trăiesc într-o repetată rutină

Pe care mi-o făuresc neîncetat

Dar când o privesc, mi-e străină

În tăioase sfori m-am încurcat

/

Crezi că ești liber când te uiți in jur?

Înșelător, doar n-ai rămas singur

Trage mai tare de zgarda ce-o porți

Te zbați si te doare dar să miști nu mai poți

Memorii

La final de centenar

Mi s-a arătat la geam

Strop de lumină-n chip de dar

/

Acum un an, de mine fugeam

Crezând c-am un adevărat har

Am vrut să zbor și nu-nțelegeam

De ce e gol al meu pahar

/

Sticle de aur mă înconjurau

La pământ, în lanțuri plângeam

Nespălați nori negrii mă tulburau

Cătușe grele, pe podea mă prelingeam

/

Un steag alb am ridicat

Lanțurile reci m-au învelit

De orice ajutor m-am baricadat

Pierdusem dorința de a mă fi întregit

/

“Nu ai suferit destul?” mi-am zis într-o dimineață

“Lanțurile-s grele, eu bine zidită”, lacrimi pe față

“Nu mai am forță, sunt slabită, lipsită de viață,

Infinit acest blestem, mereu mă plimb prin ceață”

/

“Paharul zace uscat și sterp, cu mii de băuturi în jur

Nici rău, nici bine n-am putut să cer, la ele nu ajung”

“Te așteaptă să-l admiri, strălucește, cristal pur

E în fața ta dar ești încătușată, drumul e lung”

/

Șiroaie de lacrimi și sânge am vărsat

Am simțit că orice efort e în zadar

M-am zbătut, m-am forțat, aproape m-am înecat

Zeci, sute de foi au căzut din calendar

/

O singură gură de aer rămasă

Holbându-mâ, disperând să înaintez

Ca dintr-un coșmar mă simt scoasă

“De ce nu pot face nimic?! Simt că turbez”.

Trag fără minte perdeaua de lanțuri

Metalul îmi intră adânc în piele

În mâinile mele se formează șanțuri

Mintea mea, inundată doar de gânduri rele .

“Nu mai pot, e imposibil!”, cad și aștept.

Să mă sting ușor, e cel mai înțelept

O ultimă privire arunc închisorii

Un ultim gând îi acord ororii

Finalul mă învăluie ca niște catifea

/

Senzația e-nvinsă de ceva rece din pumnul meu

Familiară răcoare, a fost acolo mereu?

Deschid palma, strălucește ca o stea

Cheia…

a fost tot timpul în mâna mea

Catâr

Uneori mă-ntreb de ce ascult

Alteori, de ce mă obosesc s-aud

Minciuni, vise, ghicitori

Când noaptea simt numai terori

/
Ce rost are să trăiești?

Ce rost are să pățești?

Să duci în spatele tău

Prea puțin bine

Și mult prea mult rău

Fotografii

În stele am citit un destin

     aparte

Deși, stând pe iarbă, am privit

    de departe

Răspunsuri cumplite mi s-au arătat

    dintr-o parte

Am rămas tot cu ghicitori în cafea, palmă

    și-n carte

Demersuri aievea, profeții

    deșarte

Dacă să continui să speri

    e un dar aparte

Ochii mei de sticlă văd tot

    imagini sparte